Draga-domnule-tovaras-sef

Aici. Da! Aici e singurul loc unde nu-mi interzice nimeni sa scriu si o pot face cu drag... la fel ca-nainte. Dar rasare o umbra de speranta pentru ca nu e timpul pierdut. Pun zilnic cate o caramida, poate doar asa peste ani o sa am o casa. Ma rasfat in fiecare dimineata cu aroma cafelei facuta la ibric si nimeni nu-mi poate interzice sa ma vad acolo unde o sa ajung. Gust in fiecare seara amara rabufnire a unui esec prematur. Zilnic ma confrunt cu un eu, ce nu-mi apartine. O alta Ana... pierduta intr-un loc sinistru (cum a descris un coleg actuala locatie). Intelesul unor cuvinte s-a pierdut in atati ani de libertate. Nu se mai spune tovarasul, ci domnul sau seful.
Ei bine, cunosc destui oameni cu mansarda mobilata care desi se stiu sefi se autointituleaza colegi. Explicatia e simpla, au prea multa demnitate incat sa accepte din partea "subordonatului" apelative ca sefu sau domnule X. In schimb avem si reversul medaliei: multi accepta si prefera sa fie domniti si alintati cu domnule sau sefu. Ei pentru acestia din urma le adresez o simpla explicatie: respectul se castiga, nu se impune. Oricat de pupat in cur te-ai simti cand cineva iti spune asa, gandeste-te ca poate pe la spate te face cu ou si cu otet. Asa ca "respectabile" cu perfuzii de glucoza in creier, mandria ta de etichetare intr-o societate pe cale sa ajunga totalitarista este gadilata destul cat sa-ti permita sa gadili si tu la rand un alt "respectabil"?
Concluzie: eu nu accept si prefer sa evit cele doua cuvinte in conversatile zilnice. Eu dau respectul cui si-l castiga.
Cu drag si sincere nemultumiri,
Ana