Mai jos am scris cu ochii înlăcrimaţi de... suferinta probabil ultimul text publicabil. Fara prea multe alte cuvinte... va las sa cititi povestea unui elev olimpic la matematica.
Marius Bocanu. Nu este vedetă să apară în ziare sau la televizor. Nu are cea mai cool maşină din România, nici măcar nu are carnet de conducere... Tot ce are acest olimpic se poate vedea în nenumăratele premii şi diplome dobândite încă din clasa a IV-a. Au trecut trei ani de când a participat la primul concurs de matematică. De curând, a atins, cu 27 din 28 de puncte, „cel mai mare nivel din România”, primul loc la olimpiada naţională de matematică.
Vis: „Proiectez nave spaţiale la NASA”
Acum a mai rămas pentru el de cucerit un loc în lotul balcanic de matematică. „Deşi eu sunt în clasa a VII-a şi poţi intra în lotul balcanic din clasa a VIII-a, vreau să încerc acum. Am de susţinut cinci examene pentru a mă califica printre cei zece din lot, dar nu mă îngrijorez. Matematica pentru mine este o plăcere. Să nu credeţi că stau toată ziua cu nasul în manuale de profil. Am timp liber şi prefer să mă uit la documentare, să joc tenis şi baschet, să ies cu prietenii sau să stau la calculator şi să «dezleg» jocurile de strategie. Pe viitor vreau să urmez o universitate ce se axează pe o pregătire intensă a olimpicilor de matematică şi informatică - „M.I.T.” din Anglia. Sincer, acum nu vreau să rămân în România. Visul meu este să proiectez nave spaţiale la NASA. Nu alerg după bani. Ca o paranteză: un rus cu o situaţie financiară modestă a rezolvat o ecuaţie ce făcea parte din cele şapte probleme de matematică nerezolvate în lume. Au vrut să-i ofere o sumă de bani, însă el nu a acceptat, motivând că lui nu-i trebuie bani să fie fericit, făcând ce-i place. Asta cred şi eu... Până la urmă, important este să faci ce-ţi place, dacă ies bani... cu atât mai bine”, ne-a mărturisit băiatul încrezător.
Primul concurs, primul aur
Cu un talent... divin pentru matematică, Marius a fost remarcat prima dată de învăţătoare, Rada Răducanu. Sprijinit de familie şi de învăţătoare, Marius a participat în clasa a IV-a la concursul naţional „Şcoala cu Ceas”, câştigând şi prima medalie de aur. De aici până la medalia obţinută la olimpiada naţională de matematică nu a fost decât un pas muncit din greu. „Timp de trei ani am muncit cu el în fiecare zi la şcoală, ore suplimentare de matematică, gratis. Când am ore cu clasa lui, el stă la catedră şi rezolvă probleme de olimpiadă şi eu fac altele cu ceilalţi elevi. Este un copil extraordinar, dar ca oricare altul, dacă nu ştim să-l şlefuim noi – profesorii - şi părinţii, nu înfloreşte. Vreau ce este mai bun pentru el, tocmai de aceea vreau să meargă la cea mai bună universitate”, ne-a precizat profesorul de matematică al Şcolii Nr. 1 „Nicolae Simonide”, Ion Miu, care l-a îndrumat de trei ani pe Marius.
A.D.
Foto: F.J.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu