Aici. Da! Aici e singurul loc unde nu-mi interzice nimeni sa scriu si o pot face cu drag... la fel ca-nainte. Dar rasare o umbra de speranta pentru ca nu e timpul pierdut. Pun zilnic cate o caramida, poate doar asa peste ani o sa am o casa. Ma rasfat in fiecare dimineata cu aroma cafelei facuta la ibric si nimeni nu-mi poate interzice sa ma vad acolo unde o sa ajung. Gust in fiecare seara amara rabufnire a unui esec prematur. Zilnic ma confrunt cu un eu, ce nu-mi apartine. O alta Ana... pierduta intr-un loc sinistru (cum a descris un coleg actuala locatie). Intelesul unor cuvinte s-a pierdut in atati ani de libertate. Nu se mai spune tovarasul, ci domnul sau seful.
Ei bine, cunosc destui oameni cu mansarda mobilata care desi se stiu sefi se autointituleaza colegi. Explicatia e simpla, au prea multa demnitate incat sa accepte din partea "subordonatului" apelative ca sefu sau domnule X. In schimb avem si reversul medaliei: multi accepta si prefera sa fie domniti si alintati cu domnule sau sefu. Ei pentru acestia din urma le adresez o simpla explicatie: respectul se castiga, nu se impune. Oricat de pupat in cur te-ai simti cand cineva iti spune asa, gandeste-te ca poate pe la spate te face cu ou si cu otet. Asa ca "respectabile" cu perfuzii de glucoza in creier, mandria ta de etichetare intr-o societate pe cale sa ajunga totalitarista este gadilata destul cat sa-ti permita sa gadili si tu la rand un alt "respectabil"?
Concluzie: eu nu accept si prefer sa evit cele doua cuvinte in conversatile zilnice. Eu dau respectul cui si-l castiga.
Cu drag si sincere nemultumiri,
Ana
Te Iubesc Nespus... Ca Hitler Pe Jidani! Acest blog s-a reprofilat. De astazi, 20 noiembrie 2012, este un mic pamflet. Pentru suparatii pe viata vin cu o explicatie: pamfletetul este o specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care scriitorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. pamphlet. (DEX)
miercuri, 21 aprilie 2010
joi, 15 aprilie 2010
Mai batrana cu... 10 ani
De cele mai multe ori, in viata, instinctul de supravietuire e mai puternic decat orice calitate umana. Lucru de inteles. Pana la urma nu suntem decat niste animale... cu harul constiintei. Probabil Dumnezeu s-a gandit ca putem fi mai... buni! In proportie de 50% s-a inselat. Viata e o lupta crunta cu tine. De cele mai multe ori reusesti sa pierzi cu capul sus... asumandu-ti responsabilitatea esecului sau cum spunea Salieri "muscatura crunta (n.a. Salieri a spus finala) a esecului". Lacrimile nu imbalsameaza rana... Sangele scrie pe fata cuvinte murdare de durere. Am doar 24 de ani... Ce stiu eu de viata? Suficient cat sa merg mai departe cu 10 ani mai batrana...
Piteştean medaliat cu aur la matematică
Mai jos am scris cu ochii înlăcrimaţi de... suferinta probabil ultimul text publicabil. Fara prea multe alte cuvinte... va las sa cititi povestea unui elev olimpic la matematica.
Marius Bocanu. Nu este vedetă să apară în ziare sau la televizor. Nu are cea mai cool maşină din România, nici măcar nu are carnet de conducere... Tot ce are acest olimpic se poate vedea în nenumăratele premii şi diplome dobândite încă din clasa a IV-a. Au trecut trei ani de când a participat la primul concurs de matematică. De curând, a atins, cu 27 din 28 de puncte, „cel mai mare nivel din România”, primul loc la olimpiada naţională de matematică.
Vis: „Proiectez nave spaţiale la NASA”
Acum a mai rămas pentru el de cucerit un loc în lotul balcanic de matematică. „Deşi eu sunt în clasa a VII-a şi poţi intra în lotul balcanic din clasa a VIII-a, vreau să încerc acum. Am de susţinut cinci examene pentru a mă califica printre cei zece din lot, dar nu mă îngrijorez. Matematica pentru mine este o plăcere. Să nu credeţi că stau toată ziua cu nasul în manuale de profil. Am timp liber şi prefer să mă uit la documentare, să joc tenis şi baschet, să ies cu prietenii sau să stau la calculator şi să «dezleg» jocurile de strategie. Pe viitor vreau să urmez o universitate ce se axează pe o pregătire intensă a olimpicilor de matematică şi informatică - „M.I.T.” din Anglia. Sincer, acum nu vreau să rămân în România. Visul meu este să proiectez nave spaţiale la NASA. Nu alerg după bani. Ca o paranteză: un rus cu o situaţie financiară modestă a rezolvat o ecuaţie ce făcea parte din cele şapte probleme de matematică nerezolvate în lume. Au vrut să-i ofere o sumă de bani, însă el nu a acceptat, motivând că lui nu-i trebuie bani să fie fericit, făcând ce-i place. Asta cred şi eu... Până la urmă, important este să faci ce-ţi place, dacă ies bani... cu atât mai bine”, ne-a mărturisit băiatul încrezător.
Primul concurs, primul aur
Cu un talent... divin pentru matematică, Marius a fost remarcat prima dată de învăţătoare, Rada Răducanu. Sprijinit de familie şi de învăţătoare, Marius a participat în clasa a IV-a la concursul naţional „Şcoala cu Ceas”, câştigând şi prima medalie de aur. De aici până la medalia obţinută la olimpiada naţională de matematică nu a fost decât un pas muncit din greu. „Timp de trei ani am muncit cu el în fiecare zi la şcoală, ore suplimentare de matematică, gratis. Când am ore cu clasa lui, el stă la catedră şi rezolvă probleme de olimpiadă şi eu fac altele cu ceilalţi elevi. Este un copil extraordinar, dar ca oricare altul, dacă nu ştim să-l şlefuim noi – profesorii - şi părinţii, nu înfloreşte. Vreau ce este mai bun pentru el, tocmai de aceea vreau să meargă la cea mai bună universitate”, ne-a precizat profesorul de matematică al Şcolii Nr. 1 „Nicolae Simonide”, Ion Miu, care l-a îndrumat de trei ani pe Marius.
A.D.
Foto: F.J.
Vis: „Proiectez nave spaţiale la NASA”
Acum a mai rămas pentru el de cucerit un loc în lotul balcanic de matematică. „Deşi eu sunt în clasa a VII-a şi poţi intra în lotul balcanic din clasa a VIII-a, vreau să încerc acum. Am de susţinut cinci examene pentru a mă califica printre cei zece din lot, dar nu mă îngrijorez. Matematica pentru mine este o plăcere. Să nu credeţi că stau toată ziua cu nasul în manuale de profil. Am timp liber şi prefer să mă uit la documentare, să joc tenis şi baschet, să ies cu prietenii sau să stau la calculator şi să «dezleg» jocurile de strategie. Pe viitor vreau să urmez o universitate ce se axează pe o pregătire intensă a olimpicilor de matematică şi informatică - „M.I.T.” din Anglia. Sincer, acum nu vreau să rămân în România. Visul meu este să proiectez nave spaţiale la NASA. Nu alerg după bani. Ca o paranteză: un rus cu o situaţie financiară modestă a rezolvat o ecuaţie ce făcea parte din cele şapte probleme de matematică nerezolvate în lume. Au vrut să-i ofere o sumă de bani, însă el nu a acceptat, motivând că lui nu-i trebuie bani să fie fericit, făcând ce-i place. Asta cred şi eu... Până la urmă, important este să faci ce-ţi place, dacă ies bani... cu atât mai bine”, ne-a mărturisit băiatul încrezător.
Primul concurs, primul aur
Cu un talent... divin pentru matematică, Marius a fost remarcat prima dată de învăţătoare, Rada Răducanu. Sprijinit de familie şi de învăţătoare, Marius a participat în clasa a IV-a la concursul naţional „Şcoala cu Ceas”, câştigând şi prima medalie de aur. De aici până la medalia obţinută la olimpiada naţională de matematică nu a fost decât un pas muncit din greu. „Timp de trei ani am muncit cu el în fiecare zi la şcoală, ore suplimentare de matematică, gratis. Când am ore cu clasa lui, el stă la catedră şi rezolvă probleme de olimpiadă şi eu fac altele cu ceilalţi elevi. Este un copil extraordinar, dar ca oricare altul, dacă nu ştim să-l şlefuim noi – profesorii - şi părinţii, nu înfloreşte. Vreau ce este mai bun pentru el, tocmai de aceea vreau să meargă la cea mai bună universitate”, ne-a precizat profesorul de matematică al Şcolii Nr. 1 „Nicolae Simonide”, Ion Miu, care l-a îndrumat de trei ani pe Marius.
A.D.
Foto: F.J.
marți, 13 aprilie 2010
Amadeus şi-a lăsat spiritul la Piteşti
... Încă mai aud aplauzele din sala de spectacol a Casei de Cultură a Sindicatelor Piteşti, ce au încununat o seară „Amadeus”. Cei în jur de 800 de părtaşi la spovedania lui Antonio Salieri (personajul principal), au fost implicaţi, fără drept la replică, la întreaga acţiune a spectacolului. Pe acordurile muzicii lui Mozart, cortina se ridică şi pe scenă iese din pian Claudiul Bleonţ, în pielea lui Salieri începându-şi... spovedania.
„Ascultaţi-mi spovedania”
Mirosul de tămâie şi de lumânări arse în concordanţă cu lumina slabă de pe scenă a dezgolit în faţa publicului un om cu calităţi şi defecte. Salieri, „îmbălsămatul în faimă” parcurge în spovedanie diferite ipostaze ale naturii umane, de la dragoste pentru şi din Dumnezeu, ironie, intrigă, şantaj, înşelăciune până la omor şi în final... unul dintre cele mai mari păcate sinuciderea. „Ascultaţi-mi spovedania. Nu vreau să mă iertaţi. Vreau să mă înţelegeţi” sunt cuvintele cu care Salieri apropie publicul de firul destinului său. O dată spovedania începută, Salieri îşi mărturiseşte primul păcat: „o lăcomie fără margini pentru dulciuri şi faimă încă de la vârsta de 3 ani.”
Sfântul Ocrotitor al Mediocrităţii
După o viaţă liniştită în care a compus şi a fost apreciat pentru talentul muzical, Salieri îşi începe declinul o dată cu apariţia copilului minune: Mozart, declarând război celui care l-a înzestrat cu talent: Dumnezeu. Dincolo de aparenţe, lui Salieri îi este imposibil să accepte că Mozart este „flautul” peste care Dumnezeu şi-a trimis harul, făcându-l să compună o muzică de neegalat. După mai bine de un ceas, în care personajul principal reuşeşte să ţese intrigi, să păcătuiască, cum chiar lui nu-i venea să creadă de ce poate fi în stare, ajunge într-un final să-l omoare pe Mozart şi să se otrăvească. Fiind din naştere „o pereche de urechi” Salieri cunoaşte la sfârşit „muşcătura finală a eşecului”. Denumindu-se chiar „Sfântul Ocrotitor al Mediocrităţii” personajul principal îşi termină spovedania cu luciditatea rănitului înainte de moarte: „oamenii să-şi aminteacă cu dragoste de Mozart şi cu dezgust de Salieri”.
„Amadeus este ca soarele”
Cu un text mulat pe caracterul uman, pe situaţii similare din viaţa reală Claudiu Bleonţ reuşeşte cu măiestrie şi maturitate să-şi ducă rolul de... excelenţă la bun sfârşit. „Am simţit că publicul a fost cu noi şi a dat partea lui de Amadeus. O sală extraordinară cu un ambitus al publicului de vârste şi preocupări foarte mare, de la elevi de clasa a-X-a, până la oameni de 60 de ani, trecând prin multe domenii de activitate, preocupări, nivel de cultură, de educaţie, etc., Ideea de Amadeus este ca soarele: nu face diferenţă între stăpâni, sclavi, patroni, angajaţi şi din acest punct de vedere a fost o sală pe care am simţit-o îndrăgostită. Practicaţi „Amadeus” să nu ajungeţi ca Salieri şi să spuneţi: de ce Doamne mi-ai dat?” a fost concluzia cu care Bleonţ a plecat de la Piteşti.
„Degeaba umblaţi cu nasul pe sus”
La doar 16 ani, elev la un profil de matematică.informatică bilingv, Vlad Grosu din Turnu Severin l-a interpretat pe Mozart în spectacolul „Amadeus”: „Aici la Piteşti, am jucat în cea mai mare sală de până acum. Au fost mulţi tineri în sală şi calzi. Rolul lui Mozart a fost primul. Actoria este o joacă frumoasă, dar presupune foarte multă muncă. Replima mea preferată din rolul lui Mozart este: Degeaba umblaţi cu nasul pe sus, că to vi se văd cururile” a precizat micuţul Mozart de România.
„Chemaţi-ne şi venim!”
„Ascultaţi-mi spovedania”
Mirosul de tămâie şi de lumânări arse în concordanţă cu lumina slabă de pe scenă a dezgolit în faţa publicului un om cu calităţi şi defecte. Salieri, „îmbălsămatul în faimă” parcurge în spovedanie diferite ipostaze ale naturii umane, de la dragoste pentru şi din Dumnezeu, ironie, intrigă, şantaj, înşelăciune până la omor şi în final... unul dintre cele mai mari păcate sinuciderea. „Ascultaţi-mi spovedania. Nu vreau să mă iertaţi. Vreau să mă înţelegeţi” sunt cuvintele cu care Salieri apropie publicul de firul destinului său. O dată spovedania începută, Salieri îşi mărturiseşte primul păcat: „o lăcomie fără margini pentru dulciuri şi faimă încă de la vârsta de 3 ani.”
Sfântul Ocrotitor al Mediocrităţii
După o viaţă liniştită în care a compus şi a fost apreciat pentru talentul muzical, Salieri îşi începe declinul o dată cu apariţia copilului minune: Mozart, declarând război celui care l-a înzestrat cu talent: Dumnezeu. Dincolo de aparenţe, lui Salieri îi este imposibil să accepte că Mozart este „flautul” peste care Dumnezeu şi-a trimis harul, făcându-l să compună o muzică de neegalat. După mai bine de un ceas, în care personajul principal reuşeşte să ţese intrigi, să păcătuiască, cum chiar lui nu-i venea să creadă de ce poate fi în stare, ajunge într-un final să-l omoare pe Mozart şi să se otrăvească. Fiind din naştere „o pereche de urechi” Salieri cunoaşte la sfârşit „muşcătura finală a eşecului”. Denumindu-se chiar „Sfântul Ocrotitor al Mediocrităţii” personajul principal îşi termină spovedania cu luciditatea rănitului înainte de moarte: „oamenii să-şi aminteacă cu dragoste de Mozart şi cu dezgust de Salieri”.
„Amadeus este ca soarele”
Cu un text mulat pe caracterul uman, pe situaţii similare din viaţa reală Claudiu Bleonţ reuşeşte cu măiestrie şi maturitate să-şi ducă rolul de... excelenţă la bun sfârşit. „Am simţit că publicul a fost cu noi şi a dat partea lui de Amadeus. O sală extraordinară cu un ambitus al publicului de vârste şi preocupări foarte mare, de la elevi de clasa a-X-a, până la oameni de 60 de ani, trecând prin multe domenii de activitate, preocupări, nivel de cultură, de educaţie, etc., Ideea de Amadeus este ca soarele: nu face diferenţă între stăpâni, sclavi, patroni, angajaţi şi din acest punct de vedere a fost o sală pe care am simţit-o îndrăgostită. Practicaţi „Amadeus” să nu ajungeţi ca Salieri şi să spuneţi: de ce Doamne mi-ai dat?” a fost concluzia cu care Bleonţ a plecat de la Piteşti.
„Degeaba umblaţi cu nasul pe sus”
La doar 16 ani, elev la un profil de matematică.informatică bilingv, Vlad Grosu din Turnu Severin l-a interpretat pe Mozart în spectacolul „Amadeus”: „Aici la Piteşti, am jucat în cea mai mare sală de până acum. Au fost mulţi tineri în sală şi calzi. Rolul lui Mozart a fost primul. Actoria este o joacă frumoasă, dar presupune foarte multă muncă. Replima mea preferată din rolul lui Mozart este: Degeaba umblaţi cu nasul pe sus, că to vi se văd cururile” a precizat micuţul Mozart de România.
„Chemaţi-ne şi venim!”
Regizorul spectacolului, Toma Enache a mulţumit pe final piteştenilor pentru primirea caldă: „Am avut parte la acest spectacol de un public minunat şi foarte tânăr. S-a pus o sămânţă pentru pe mai târziu. Îmi amintesc şi eu primele spectacole pe care le-am văzut şi au rămas întipărite pentru multă vreme. Sper ca Amadeus să rămână întipărit în mintea acestor tineri.”
În ceea ce priveşte o revenire a spectacolului în Piteşti atât Claudiu Bleonţ cât şi regizorul spectacolului ne-a spus: „Chemaţi-ne şi venim!”
În ceea ce priveşte o revenire a spectacolului în Piteşti atât Claudiu Bleonţ cât şi regizorul spectacolului ne-a spus: „Chemaţi-ne şi venim!”
P.S.: O să pun poze din spectacol, deşi sunt şi eu în unele cu actorul principal şi cu regizorul. Vă recomand cu sinceritate să mergeţi la teatru şi să vedeţi "Amadeus", pentru mine o piesă de suflet.
P.S.2: prima piesă de teatru care mi-a atras atenţia la Piteşti a fost "Dom Juan". Spectacolul de care m-am îndrăgostit a fost "Amadeus". Probabil spectacolele la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti nu s-ar mai amâna şi tineri şi-ar face "abonament", dacă s-ar face mai des asemenea piese. Aştept cu nerăbdare o altă piesă avându-i pe Toma Enache, regizor, şi Claudiu Bleonţ, rol principal, mult mai bună ca "Amadeus".
Foto: F.JINGA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)