Stiu... nu mi-am baut cantitatea necesara de cofeina pentru a face fata gandurilor ce-mi zboara nebune prin jumatatea de creieras trezita, asa ca o sa fiu cat pot de scurta! Nu am mai indraznit sa scriu pentru ca nu m-am simtit destul de pregatita pentru a da piept cu realitatea din viata mea! Inca nu sunt in totalitate, dar invat din mers! Daca m-ar fi intrebat cineva la 14 ani cum ma vad peste 10 ani, raspundeam repede si fara echivoc: o iscusita jurnalista cu un barbat care sa ma astepte seara acasa si un bebe pe drum. Adevarat ca nu ma gandeam acum 10 ani ca o sa vina criza economica si asta o sa complice putin situatia. Viata imi da zilnic cate o lectie... de cele mai multe ori nu prea placuta si greu de acceptat. Asa ca invat zilnic cum sa accept imprevizibilul si sa ma bucur de fericirea altora... cat despre a mea... fericirea mea... e un vis pe care nu-l pot transforma in realitate nici cu 10 cafele tari. Din nefericire ochii mei au invatat sa faca scufundari cu mult timp inainte. Traiesc pentru a ma trezi fericita intr-un amar sfarsit!
Cu drag, Anamaria